Noul proiect: Sunset House Cihei

Nu am postat foarte multe informații în 2022 despre noul proiect al Asociației Smiles, dar probabil că cei care ați fost interesați, ați găsit actualizări mult mai numeroase pe site-ul organizației din Marea Britanie.

 

Fiind încă mult de lucru la faza de construcție, este mai degrabă un proiect în perspectivă, dar nu peste mult timp, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom putea anunța și data preconizată a deschiderii oficiale.

SHC (Sunset House Cihei) reprezintă cea mai mare investiție de capital la care Asociația Smiles s-a angajat, de la începuturile ei. Fără a întra în detalii, se estimează că va fi nevoie de aproximativ 3 milioane de euro pentru ca acest proiect să ajungă în faza de funcționare.

Clădirea este proiectată nu doar să aibă un design modern și elegant, dar să fie și extrem de funcțională și în același timp eficientă. Dincolo de dimensiunea impresionantă a amprentei la sol, având 90 de metri lungime și 19 metri lățime, centrul va avea parter și etaj, precum și o terasă deschisă, pe toată suprafața de acoperiș. Așa cum puteți vedea, imaginile generate de calculator prezintă un concept inovator, ba chiar unic, în contextul arhitectural local.

Noul proiect Sunset House Cihei

Până în prezent, procesul de construire a decurs fără probleme, compania contractată pentru acest scop achitându-se onorabil de responsabilități. Valoare mare a investiției impune stabilirea de parteneriate serioase cu diverși colaboratori, o miză importantă fiind nu doar finalizarea la timp a lucrărilor, dar și calitatea acestora; viitorii beneficiari ai acestui centru vor fi cu siguranță mulțumiți de noua lor casă.

De-altfel, ați putea întreba „ce destinație are acest centru?”

De-a lungul evoluției sale, în ultimii aproape 20 de ani, Asociația Smiles a reușit să-și diversifice foarte mult oferta de programe, astfel încât acestea să fie întotdeauna relevante pentru momentul prezent. În ultimii ani, am observat o creșterea semnificativă a cererii de asistare pentru persoanele vârstnice – membrii familiilor acestora înțeleg că au nevoie de sprijinul unei echipe de profesioniști, deoarece provocările care apar sunt adesea peste puterile lor și nu pot găsi soluții pe cont propriu.

Astfel, după ce am deschis primul centru destinat special îngrijirii persoanelor în vârstă, în 2012 – având la acel moment 8 locuri – iată acum, după deschiderea a încă trei centre cu un total de 120 de locuri, avem ambiția să creăm cel mai frumos și modern așezământ cu acest scop, numit Sunset House Cihei. Noul centru va avea 60 de locuri și dotări deosebite, echipamente de ultimă generație pentru terapii medicale și complementare, personal calificat și inimos, servicii impecabile!

Astfel, deși mai este mult până la deschidere, preconizată a avea loc în toamna anului 2024, centrul nostru de la Cihei prinde contur tot mai mult, iar progresul înregistrat ne face să fim optimiști cu privire la viitor! Iată câteva fotografii:

Vă mulțumim pentru interes și pentru sprijinul vostru! Vă rugăm să continuați să vă rugați pentru propășirea proiectului nostru și pentru ca nevoile financiare să fie împlinite, prin bunăvoința lui Dumnezeu și generozitatea semenilor noștri! Dacă doriți să susțineți voi înșivă această lucrare sau doriți să știți mai multe detalii, vă rugăm să ne contactați, fie telefonic, fie prin e-mail. Așteptăm cu interes să ne cunoaștem și să împărtășim impresii!

Fiți binecuvântați!

Lasă un comentariu