Imediat se schimbă luna calendaristică
Știm că încet încet se schimbă luna calendaristică. Vom intra în atât de mediatizata lună decembrie, „luna cadourilor”. Din experiența noastră de atâția ani putem spune că în această lună oamenii în general se mobilizează să facă un bine cuiva, să bucure inima unui copil…, să aducă un zâmbet sincer unui copil aflat într-o situație vulnerabilă. Ăsta e un lucru bun în sine, chiar și noi avem un program dedicat acestei minunate perioade a anului.
Ai auzit de „Sacks of Smiles” sau „Sacii cu Zâmbete”?
Acest proiect este modul nostru de a bucura copiii din familiile vulnerabile din proiectele noastre.
În acest sac copiii vor găsi și jucăriile și dulciurile mult dorite dar și o pereche de mănuși sau un fular, o căciuliță, o trusă pentru școală, un fruct. Cu siguranță bucuria Crăciunului înseamnă mult mai mult decât un cadou, dar aceasta este o modalitate foarte potrivită să înțelegem și să aplicăm practic dărnicia și dragostea, după exemplul divin.
Dacă și tu obișnuiești să aduci zâmbete copiilor în această perioadă, ni te poți alătura sprijinind acest proiect minunat.
Fii binecuvântat!