Zâmbetul din cutia cu amintiri

Într-o perioadă când zâmbetul ce ne caracterizează e ascuns de măștile pe care starea de alertă sau de urgență le impune, deschidem azi cutia cu amintiri și vă aducem în atenție câteva rânduri scrise de Silaghi Tabita, după 15 ani de când, pe atunci colegul nostru, Marius, îi vizita lunar în cadrul proiectului pentru sprijinirea familiilor.

Mă numesc Silaghi Tabita, am 26 de ani și fac parte dintr-o familie pe care Asociația Smiles a ajutat-o foarte mult în perioada 2005 – 2008. Atunci eram o familie cu șapte copii, dintre care doi bolnavi (cu dizabilități), iar următorii trei mai mici, între 10 și 2 ani. Asociația Smiles, așa cum îi spune și numele, a adus un zâmbet luminos în familia noastră și a fost un real ajutor. În acea vreme ne era foarte greu din punct de vedere financiar. Lucra doar tati, iar eu, fiind o persoană cu dizabilități, eram mai mult la operații în Cluj împreună cu mami, deoarece nu m-a lăsat niciodată singură în spital. Operațiile s-au desfășurat timp de 12 ani (1998-2010) și chiar dacă atunci eram doar un copil (aveam doar 11 ani) pot spune că Asociația Smiles a fost o binecuvântare pentru noi. Ne aducea în fiecare lună alimente iar de Crăciun, țin minte bucuria pe care o simțeam când primeam cadouri. Îmi amintesc cu plăcere un moment în care a venit fratele Marius Pop împreună cu cineva din străinătate și ne-au pictat pe față pe mine și frații mei. Am fost așa încântată încât nu m-am spălat 2 zile pe față.
Familia care ne-a sponsorizat (mama își amintește că era cineva căreia îi spuneam „sora Any”) a fost așa de atașată de noi încât și când s-a terminat contractul a vrut să vină să ne vadă.

Chiar dacă mă repet, noi vă suntem foarte recunoscători pentru sprijinul acordat atunci. Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă răsplătească pentru munca depusă.
În prezent suntem bine. Trei dintre frați s-au căsătorit și avem cinci nepoți. Eu am renunțat la cadru, mă deplasez folosind cârjele și, chiar și așa, am terminat facultatea de contabilitate din Oradea. Tati se ocupă cu solarii de legume, mami este în continuare casnică, iar fratele meu care atunci avea 2 ani, acum are 17 și este la liceu în Oradea.

Dumnezeu a fost și este mereu alături de noi și îi mulțumesc că în toată această perioadă nu ne-a lăsat singuri și atunci când am avut nevoie ne-a trimis oameni ca voi.

Mulțumim din suflet!

Tabita Silaghi