Ai nevoie de sprijin?

Asociația Smiles oferă sprijin persoanelor și familiilor aflate în dificultate, prin serviciile sale de asistență socială.

sprijin ajutor smilesScopul nostru este să-i echipăm pe cei interesați cu informațiile de care au nevoie, dar și să le punem la dispoziție ajutorul necesar, să-i ajutăm să-și utilizeze propriile resurse dar și oportunitățile care le sunt oferite, pentru a depăși perioada de criză.

În general, îi încurajăm pe cei care ne cer sprijinul să ne vadă ca parteneri într-un demers comun – singurul mod în care ne putem atinge obiectivele este să lucrăm împreună, înțelegând rolul și intenția intervenției noastre.

Echipa Asociației Smiles analizează fiecare caz în parte, realizează un plan de intervenție personalizat și monitorizează permanent situația celor asistați, pentru a se asigura că există un progres vizibil în evoluția acestora.

Vă invităm să luați legătura cu noi cu încredere, dacă aveți nevoie de sprijin, dar și dacă aveți cunoștință de situații dificile în care ajutorul nostru ar fi util!

Vă mulțumim!

Lasă un comentariu