office@asociatiasmiles.ro
0259-318-052   0372-735-155

Gânduri și dileme

 

Munca pe care o facem la Asociația Smiles ne aduce în fiecare zi bucurie și frustrare, trăim mereu un Yin-Yang emoțional, dar suntem bucuroși că avem ocazia de-a încuraja, ajuta, motiva și adesea de-a repara viețile celor cu care interacționăm. Desigur, ”reparație” e poate mult spus, doar Domnul ne poate repara cu adevărat, dar e un gând înălțător să poți da o mână de ajutor celor în nevoie, așa încât poverile pe care le poartă să poată fi mai acceptabile.

Misiunea pe care o avem ne poartă prin numeroase destine, ne intersectăm cu multe situații de viață ce ar putea deveni oricând subiect de film sau de carte și când stăm să discutăm cum am putea face noi o diferență, trebuie să cântărim multe aspecte și ne vedem puși uneori în fața unor dileme de ordin moral… Cât și cum ar trebui să ajutăm, dacă potențialul beneficiar nu este dispus să se schimbe pentru mai binele său însuși? Poate el cu adevărat să fie altfel, doar pentru că îi cerem noi? Putem noi deci determina cu adevărat o schimbare care să dureze? Dacă ar sta în puterea beneficiarului să schimbe lucrurile și tot ce trebuie este doar voința lui, mai are el cu adevărat nevoie de ajutorul nostru? Sau poate ajutorul nostru ar trebui să fie doar la nivel motivațional? Atunci cum stăm cu practicalitatea sprijinului oferit? Sunt toți cei care cer ajutor doar la ”vânătoare de oportunități” și nu vor decât să beneficieze de orice resursă oferită, neavând niciodată nici o ambiție mai înaltă?

Care este menirea unei organizații de binefacere? Sau, mai general, a oricărei inițiative în domeniul caritabil… Inducem o schimbare în bine, cu adevărat, sau această schimbare s-ar putea produce până la urmă, dacă e să se întâmple, și în mod natural, fără intervenție externă? Poate că uneori suntem mai degrabă facilitatori ai mulțumirii de sine și deci mai degrabă împiedicăm evoluția naturală a omului către mai bine, mai mult, mai înalt…

Excepția evidentă din discuție trebuie să fie situația în care schimbarea fie nu este posibilă, fie extrem de improbabilă sau cel puțin foarte dificilă. Sprijinul oferit în aceste cazuri ar putea fi orice, de la o doză de ”calmant emoțional”, până la organizarea de campanii naționale pentru sprijin medical, etc – dar în aceste condiții nu poate fi anticipată și nici solicitată schimbarea interioară ca premiză pentru viitor.

Între ce este posibil și ce este necesar de făcut, rămâne mereu chestiunea de-a fi un administrator eficient și atent al resurselor disponibile, obligație morală ce se impune atât în relația cu beneficiarul cât mai ales în relația cu donatorul. Nu se poate prezuma buna-credință fără a putea demonstra la orice oră eforturile constante depuse pentru implementarea practică a acesteia – așa că, iată, rămâne și aceasta o preocupare necesară, dar totuși nu suficientă, pentru o bună funcționare a procesului de asistare a celor în nevoie.

Odată cu venirea iernii, poate mai mult decât oricând altădată, ne găsim an după an în fața aceleiași dileme pe care o fi avut-o (sau ar fi putut să o aibă) furnica cea harnică și prevăzătoare atunci când i-a cerut greierul artist ajutor pentru iarnă! Cine nu știe povestea?! Problema e și mai complexă, dincolo de aparențe, rezultatul e negativ oricum a-i privi lucrurile. Dacă furnica are și nu dă, e rău-voitoare, dacă are și dă, riscă să rămână fără și pentru ea și ai săi; dacă greierul nu are pentru că a fost risipitor sau neglijent, ar fi doar corect să suporte consecințele!… Dar cum rămâne cu ”umanitatea” furnicii? A greși e omenește, dar tot omenește trebuie să fie și a ajuta, a înțelege, a salva… Deși toate acestea sunt mai mult dumnezeiești decât omenești. Dar suntem chemați să ne iubim aproapele ca pe noi înșine! Furnica, fiind suficient de înțeleaptă să se asigure că strânge destul pentru zilele grele, ar trebui să fie și suficient de milostivă să împartă cu cel lipsit, nu? Să-l certe că de ce nu a strâns când trebuia? De puțin folos ar fi o astfel de lecție, pe stomacul gol, care ar putea aduce beneficii doar peste un an, în cel mai bun caz! Poate până atunci nici nu mai avem un greiere care să tragă învățămintele de urmat… Pe de altă parte nimeni nu ar putea garanta că lecția va fi cu adevărat învățată iar greierul nu va zice ”uite că am reușit să trec prin greu și fără să-mi schimb comoda mea mentalitate!” Greu de cântărit care ar fi decizia corectă, numai furnică să nu fii!

Poate o mai bună abordare ar fi ”capul face, capul trage!” sau ”cum îți așterni, așa dormi!” sau ”după faptă și răsplată!” sau ”cine seamănă vânt culege furtună!” Dar, în aceste condiții, cum rămâne cu acordarea unei a doua șanse? Cum rezolvăm problema imperfecțiunii inerent umane, cum mai putem trăi în lipsa acceptării atât a greșelilor altora cât și a propriilor greșeli, mai ales? Dacă am ține regula așa cum ar trebui, nu ar mai exista nici o problemă de rezolvat! Dar viața ne arată mereu că perfecțiunea e doar iluzia, himera pe care o întrezărim uneori, dar care în fapt nici nu există și nici nu trebuie să există vreodată!

Înțelegeți acum de ce e nevoie și de zilele ploioase de toamnă?

Vă dorim tuturor de bine și sănătate!

 

Lasă un comentariu