Activități cu iz de Sărbătoare

Acum când toți creștinii se bucură de Sărbătoarea Învierii Domnului, și noi suntem în egală măsură entuziasmați și doritori să mărturisim despre această minune. Astfel, iată câteva dintre activitățile pe care le-am desfășurat în ultima perioadă.

Pentru început, tradiționalul vopsit de ouă. Fie că am folosit ouă adevărate sau ouă din polistiren, vopsirea acestora a fost cu adevărat o chestiune foarte distractivă, mai ales că ele au fost apoi ascunse – doar pentru a fi găsite apoi din nou – în cadrul unui joc.

Copiii înscriși la centru au pregătit mai multe zile la rând un program special cu ocazia apropierii Paștelor. Câteva cântări, câteva poezii și două scenete au întregit mesajul copiilor despre semnificația sărbătorii.

Miercuri, am primit vizita copiilor de la Grădinița din Gepiu. Aceștia au avut bucuria să-i întâlnească pe Horia și pe Marta… doi prieteni ai copiilor care le-au povestit despre ce înseamnă cu adevărat această sărbătoare. Copiii știau de altfel despre Domnul Isus și despre răstignirea și învierea Lui, dar mica scenetă cu păpuși i-a entuziasmat foarte tare. Nu vrem să uităm de copiii care au recitat poezii și care au învățat și un cântecel. Pe lângă entuziasmul și inocența copiilor, am văzut la mulți dintre ei un potențial artistic care merită încurajat pe viitor.

Pentru că am avut o zi cu soare, am organizat și o căutare de ouă de ciocolată prin curtea centrului și a fost o bucurie să vedem ce satisfacție le-a adus găsirea acestora.Orice timp petrecut alături de copii trece mult prea repede… iar înainte de plecare, copiii au primit cozonac, prăjiturele și suc.

A fost o zi foarte plăcută, iar copiii au spus că vor reveni.

Vineri a fost marea zi în care copiii au putut prezenta părinților ceea ce au pregătit pentru ei. Au avut emoții, dar s-au descurcat foarte bine și performanța lor a fost apreciată de cei prezenți la serbare, pe drept, fiind o reprezentație foarte reușită.

 

Lasă un comentariu